Comemorare 171 ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu
Pe 15 ianuarie 2021, România a comemorat 171 de ani de la nașterea marelui poet, Mihai Eminescu.
De ce a fost aleasă ziua lui Eminescu drept zi a Culturii Naţionale? Poate pentru că Mihai Eminescu reprezintă ”omul deplin al culturii româneşti”, potrivit lui Constantin Noica. Criticul literar Titu Maiorescu, mentorul ”Junimii”, spunea despre marele poet: ”Pe cât se poate omeneşte prevedea, literatura poetică română va începe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui şi forma limbei naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veşmântului cugetării româneşti.”
„A vorbi de poet este ca şi cum ai striga într-o peşteră vastă … Nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere tăcerea. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harpă şi să legene, din depărtare, delicata lui singuratecă slavă” (Tudor Arghezi).